Istoric

Clădirea istorică ridicată acum un secol, sediu atât al Teatrului Național “Lucian Blaga“ cît și al Operei Naţionale Române, este un adevărat simbol al municipiului Cluj-Napoca. Generaţii întregi de spectatori au fost încântaţi de prestaţia unei lungi pleiade de mari artişti, care au evoluat pe scena acestei impresionante instituții de cultură şi artă.

Datorită trecerii timpului şi a stării de uzură în care se afla clădirea la începutul anilor nouăzeci, s-a născut dorința de a crea un eveniment care să focalizeze atenţia asupra necesităţii restaurării clădirii monument istoric, sediu al acestor prestigioase instituţii, precum şi obţinerea fondurilor în vederea realizării acestui deziderat. Pentru a răspunde acestei cerințe, începând cu anul 1992, din iniţiativa Grupului Mikotronic, susţinută de Centrul de Afaceri Transilvania, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, TVR, SRR, Complexul Hotelier Napoca, Diesel Club și de un grup de societăţi clujene, a luat naştere „Marele Bal al Operei”, amplă manifestare artistică pe cea mai importantă scenă lirică românească din Transilvania.

Ediţia a X-a jubiliară a Balului Operei, a însemnat pentru organizatori încununarea cu succes a eforturilor depuse şi îndeplinirea principalului obiectiv propus. În acea seară de 1 martie 2003, Balul Operei a debutat cu un moment solemn şi emoţionant, prilejuit de prezenţa pe scenă a Ministrului Culturii şi Cultelor, Acad. Răzvan Teodorescu, care a dat citire Hotărârii prin care Opera Română din Cluj-Napoca a fost ridicată la rang de Operă Naţională, purtând de acum denumirea Opera Naţională Română Cluj Napoca.

În continuare, în aplauzele publicului şi a întregului colectiv al Operei prezent pe scenă, a fost anunţată şi alocarea fondurilor necesare restaurării clădirii istorice a Teatrului Naţional / Operei Naţionale Române Cluj-Napoca. La sfârşitul intervenţiei sale şi în prezenţa d-lui. Prof. univ. dr. Vasile Puşcaş – Ministru Delegat, Negociator Şef al României cu Uniunea Europeană şi a Şefului Cancelariei Ordinelor Gheorghe Angelescu, au fost decoraţi pe scenă cu Ordinul „Meritul Cultural” personalităţi marcante ale scenei lirice Clujene, printre care şi marea soprană Lya Hubic.

Începând cu această ediție din 2003, Balul Operei este dedicat omagierii valorii, prezentării și premierii excelenței, creând Gala Laureaților, Trofeul Lya Hubic, Premiul Mecena, Titlul și Medalia de Senior al Cetății, Spiritus Mentor, Emblemă de Cluj, Moda cum Laude și realizării proiectului Aleea Seniorilor Cetății.

Organizat de Grupul Mikotronic și Asociația Culturală Pro Transilvania împreună cu Opera Naţională Română Cluj-Napoca, Balul Operei a avut alături, de-a lungul anilor, parteneri, co-organizatori și sponsori la una sau mai multe ediţii: Consiliul Judeţean Cluj, Consiliul Local Cluj-Napoca, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Prefectura Cluj, Prof Univ. Dr. Ioan Sbârciu, Centrul de Afaceri Transilvania, FIA 2013, Webcar.ro, Transavia, Elit, Trend Communication, Qual Media, Janis Group, Clubul Rotary Cluj-Napoca, Terapia Ranbaxy, Nokia, Tetarom, SCR Grup, EximBank, Oscar Downstream, Petrom, RMGC, Orange, Vodafone, Loteria Română, Edelweiss Holding, Remarul 16 Februarie, Electrogrup, Banca Transilvania, Electrica Distribuție Transilvania Nord, Autoveneţia, Autoworld, Audi, BCR, Unicredit Ţiriac Bank, Eximtur, Piraeus Bank, EBS România, NTT Data, UTI Grup, A.C.I, CEZ Group, Iulius Mall, Wens Tour, Arc Parc, Exim Asig, Astra Asigurări, Elit, Emerson, Banca Ion Ţiriac, Praktiker, Diesel Club, Hotel Opera Plaza, Complex Hotelier Onix, Complexul Hotelier Napoca, BDG, Psihoselect, ABV Invest, Casino Palace-Casa Vernescu, Sabion, Oncos, Ileta, Scutul Negru, Amprenta Advertising, Vitrina Advertising, Coca Cola Hellenic, G. H. Mumm, Bon Viveur, Agressione Group România, TVR, SRR, Antena1, Prima TV, Realitatea TV, FTV, Compania de Bere România Ursus, LCS Edil, PMA Invest, NOA, BDG, HodisMedia, RoNeuro, ARDAF, Eniber, Suerom, Compexit Trading, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Romprest, Apulum, Aquina, Apa Nova, Morphoza, Tarom, Rondo, Seltron, Connex GSM, Expo Transilvania, Astral Telecom, Delroti, Stone Master, Flacăra, Romviocons, Eurombank, Banca Populara Napoca, Niran Company, Print Art, Studia, Kharma Club, Salto, precum şi un mare număr de alți susținători, cărora dorim să le mulțumim încă odată şi pe această cale.

De-a lungul timpului, manifestarea a prilejuit întâlnirea publicului clujean cu liderii politici locali, regionali şi naţionali, primari, prefecţi, preşedinţi de consilii judeţene, diplomaţi, deputaţi, senatori, miniştri, cu elitele vieţii economice şi cu marile personalităţi cultural artistice: Florin Piersic, maestrul Marin Constantin şi Corul Madrigal, maestrul Petre Sbârcea, maestrul Gheorghe Zamfir, Tudor Gheorghe, Dorel Vişan, Dumitru Fărcaş, Marius Ciprian Pop, Ricky Dandel, Corina Chiriac, Horia Brenciu & HB Orchestra, Dan Negru, Gabriel Cotabiţă, Rareș Bogdan, Melania Medeleanu, Ramona Bădescu, Mihaela Rădulescu, Lavinia Șandru, Emma Zeicescu, Eli Roman, Monica Gabor, Petre Geambașu, Anca Ţurcaşiu, Alexandru Tomescu, Toma Popovici, David Crescenzi, Irvin Doomes, Doina Spătaru, Nicolae Voiculeț, Hector Lopez, Felicia Filip, Cristian Mihăilescu, Constantin Trofin, Ovidiu Uscat, Ramona Porumb, Angelica Nicoară, Flavius şi Linda Teodosiu, Deborah Woodson, Ron White, Laurenţiu Cazan, Paula Seling, Maria Bota, Mihai Băjinariu, Ansamblul de dansuri Codreanca, Corala Armonia, Corala Voci Transilvane, 3 Sud Est, Corul Junior VIP, Divertis, Cabaret de Paris, Vasile Pop, Radu Maier, Nicolae Maniu, Gai Mattiolo, Marina Mansanta, Luigi Gaglione, Tina Arena, Doina Levintza, Irina Schrotter, Catinca Roman, Cătălin Botezatu, Elena Basso Stănescu, Carmen Emanuela Popa, George Hojbotă, Lisa Panait, Romanitza, Rita Onişca Mureşan, Mihai Albu, Ersa Atelier, Julia Kontogruni, Alina Botea, Cristian Samfira, Zina Dumitrescu, Dorin Negrău, Lany’s, Insolito, Amas, Magic Woman, Aura Dumitru, Pierre Cardin, Dumarex, Flacăra, Leotex, Jolidon, Monesse, Argos, Salomeea, Adris, Heliotrop, Oradinum, Someşul, Favior, Signor Seroussi, Universitatea de Artă şi Design Cluj, Laurent Tourette, Mirela Vescan, Alex Rădulescu, Marian Darta, Mia Poruţiu.

 

Producătorul Balului Operei 1992 – 2016: Dr. Matei Ioan MIKO.

          Editia I           Editia II         Editia III           Editia IV           Editia V
          Editia VI           Editia VII         Editia VIII           Editia IX           Editia X
          Editia XI           Editia XII         Editia XIII           Editia XIV           Editia XV
          Editia XVI           Editia XVII         Editia XVIII      Editia XIX           Editia XX
          Editia XXI           Editia XXII