Premiul Mecena

Cu ocazia celei de-a X-a ediţii a Balului Operei, în anul 2003 a fost instituit Premiul Mecena, pentru a recompensa generozitatea și implicarea în sprijinirea artelor, a literaturii, a educației şi a culturii.

Un mecena este un cunoscător. Este un investitor în artă, dar este un cunoscător al artelor, este un investitor în literatură, dar este un cunoscător al literaturii, este un investitor în educaţie, dar este un cunoscător al educaţiei, este un investitor în cultură, dar este un cunoscător al culturii. Este un connaisseur.

În spiritul acestui principiu, talentatul pictor, Prof. Univ. Dr. Ioan Sbârciu, Rectorul Universitații de Artă și Design, a oferit cu generozitate în fiecare an câștigătorului Premiului Mecena, un tablou din opera sa, gest mărinimos devenit cu trecerea anilor, tradiție.

Laureaţii Premiului Mecena ai anilor precedenţi au fost: Vasile Leordean, Radu Morariu, Robert Rekkers, John Guerry, Ioan Sbârciu,  Ștefan Vuza, Horia Ciorcilă, Anca Rarău, Daniel Metz, Ionel Vitoc și Ștefan Gadola.

Desemnarea laureaţilor şi decernarea Premiului se face pe baza deciziei Comitetului de Organizare al Balului Operei.